Acest proiect a fost publicat în revista “Casa de Vacanţă”, în numărul din septembrie 2013.

Urmând invitaţia pe care v-am facut-o în numărul din august, vă supun atenţiei un proiect de casă situată pe un teren în pantă, într-o zonă deluruoasă bogată în vii. Este vorba de o casă relativ mică, cu doar două dormitoare, însă cu un demisol destul de generos ce se întinde si sub terasa de la parter. Demisolul are în mare parte rol de depozitare a recoltei şi alimentelor, iar o mică parte a lui este ocupată de un spaţiu tehnic si depozitarea uneltelor. Aşezarea casei pe teren este simplă, valea fiind orientată înspre partea de jos a planului, iar dealul în partea opusă, accesul făcându-se dinspre aceasta parte.

ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ

Parter: hol, cameră de zi, bucătărie şi loc de luat masa, baie, casa scarii, terasa

Etaj: hol, două dormitoare, baie, cerdac

Stilul arhitectural al casei este inspirat din arhitectura tradiţională românească specifică zonei deluroase, cu o oarecare simplitate a tratării faţadelor. Această simplitate este însă alterată de accentul dat de cerdacul de la etaj care sparge monotonia casei şi îi conferă o anumită personalitate.

Accesul în casa se realizează dinspre partea superioară a dealului, deoarece în această zonă se află şi drumul de acces către proprietate. Din holul parterului se poate accesa camera de zi şi bucătăria cu locul de luat masa. Baia este precedată de o anticameră unde se pot depozita materialele de curăţenie şi poate fi instalată şi o maşină de spălat. Scara este un element principal al casei, ea conectând foarte eficient toate cele trei niveluri ale casei. Livingul oferă o foarte buna vizibilitate către exterior, respectiv către vale, comunicând foarte bine cu terasa din spatele casei şi cu terenul din vale prin intermediul scării exterioare legate de terasă.

Bucătăria împreună cu locul de luat masa sunt la rândul lor plasate astfel încat să se deschidă către spatele casei respectiv terasă şi vale, pentru mai multă intimitate şi acces către natură.

La etaj avem două dormitoare, unul pentru părinţi şi unul pentru copii, o baie comună şi un cerdac dedicat dormitorului matrimonial. Dormitorul copiilor este mai redus ca dimensiuni, putănd totuşi foarte uşor să acomodeze doi copii.

MATERIALE DE CONSTRUCŢIE

Structura casei este realizată din cadre de beton armat şi zidărie portantă, cu grinzi continue de fundaţii. Şarpanta acoperişului este din lemn.

Pereţii exteriori sunt termoizolaţi la exterior cu un strat de 10cm de polistiren expandat, apoi sunt tencuiţi şi văruiţi în alb. Învelitoarea este din ţiglă ceramică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.

Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu piatră antiderapantă în zonele umede.

 

Lasă un răspuns