english-manor-09

DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI

Parter: un antreu(foyer), un hol central, o cameră de zi, un dinning, o bucătărie cu loc de luat masa, o terasă, un dormitor cu baie si dressing, trei dormitoare şi două băi, o cameră tehnică şi un garaj pentru două maşini;

Mansardă: un dormitor, un dressing şi o baie;

English Manor este denumit un stil arhitectural ce îşi are originile în Marea Britanie, dar care apoi a fost preluat în vestul Europei şi ulterior în Statele Unite. În traducere înseamnă „Conac Englezesc” şi are câteva trăsături care îl evidenţiază drept o reşedinţă importantă.

Proiectul pe care vi-l prezint face referire la stilul preluat în Statele Unite şi care adeseori este mult mai redus ca dimensiuni faţă de conacele englezeşti din care s-a inspirat, dar păstrând o prestanţă nobilă. Pereţii sunt din piatră aparentă sau tencuiţi, acoperişul are o pantă destul de mare şi în general sunt preferate învelitori de culoare cât mai închisă, iar ferestrele şi uşile menţin o enumită simplitate ruptă în câteva locuri de accente gen bovindou sau ferestre mai speciale. Cu toate acestea stilul păstrează o anumită frumuseţe şi este folosit încă destul de mult în designul locuinţelor din Statele Unite.

ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ

Intrarea în casă este evidenţiată de un portic amplu cu coloane stânga-dreapta pentru a crea o primă impresie plăcută. La intrare avem un antreu/foyer ce crează o zonă tampon între interior şi exterior, necesară atât vara cât şi iarna.

Avem apoi o zonă de zi ce cuprinde un living, un dinning aşezat aproape de intrare, o bucătărie cu loc de luat masa şi o terasă. Dinning-ul este folosit ocazional, în special pentru oaspeţi şi are rol de reprezentare. Este mereu curat şi dă o impresie buna atunci când se primesc vizite.

Zona de noapte cuprinde patru dormitoare dintre care unul mai generos, cu baie şi dressing proprii. Mai avem o un garaj şi o camera tehnică.

La mansardă există un mic apartament cu dormitor, dressing şi baie proprii.

MATERIALE DE CONSTRUCŢIE

Structura este realizată din cadre de beton armat şi zidărie cu goluri, cu grinzi continue de fundaţii. Şarpanta este realizată din lemn uscat şi tratat.

Învelitoarea casei poate fi din ţiglă ceramică sau ţiglă metalică cu acoperire de piatră. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.

Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.

Cu drag,

Arh Adrian Păun

4 Comments

Lasă un răspuns