Decoraţiuni interioare, băi violet

cool-purple-bathroom-decorating-ideas

Decorarea băii în violet poate fi o soluție foarte bună, această culoare fiind alegerea preferată a multor doamne. Viloetul dă impresia de proaspăt şi frumos.

Această culoare însă nu este necesar să se regăsească în toate elementele băii. Cu alte cuvinte, puteţi folosi această culoare pe o parte din faianţă, apoi pe unul din obiectele de mobilier sau decoraţiune. De exemplu, violetul poate fi folosit pe elementele de faianţă-decor pentru a împărţi peretele de faianţă în două zone sau să placaţi un perete cu faianţă violet în dreptul chiuvetei şi a căzii, iar pe ceilaţi pereţi puteţi folosi alte culori ce par naturale pentru a acrea un ansamblu vesel şi frumos.

Combinarea violetului cu alte culori naturale are scopul de a da impresia de eleganţă. Dacă totul este violet, decoraţiunea băii va părea mai degrabă copilărească decât elegantă şi de aceea vă recomand combinarea cu alte culori. În mod evident, langă chiuvetă si cadă puteți folosi faianţă violet iar obiectele sanitare pot fi albe, deoarece combinația dintre ele poate exprima frumusețea și mări strălucirea din încăpere. Pe lângă aceste culori, pentru a spori farmecul, puteți adăuga un alt element de culoare diferită. Această culoare o puteţi folosi la cabinele de duş de exemplu.

Există de asemenea un detaliu important la care trebuie sa luaţi aminte înainte de alegerea faianţei: gresia de pardoseală. Aceasta trebuie să fie de calitate foarte bună şi asortată cât mai bine cu faianţa, astfel încât să vă bucuraţi de baia dvs. o perioadă cât mai lungă!

arh Adrian Păun

About Adrian Paun

Sunt un tânăr arhitect interesat de proiectarea şi promovarea arhitecturii de calitate. În realizarea proiectelor de arhitectură am o abordare foarte pragmatică, plecând de la util şi ajungând apoi la frumos. Partea utilă cuprinde aspecte legate în primul rând de cerinţele clientului, apoi de confort, mediu înconjurător, eficientizarea costurilor, soluţii tehnice optime, ş.a. Partea frumoasă a proiectului se regăseşte în stilurile arhitecturale din care mă inspir, în special stilul tradiţional românesc şi stilul neoromânesc, dar nu numai.

O casă frumoasă pentru o viață frumoasă. Cere o oferta personalizată.