Identitatea creştină a stilului neoromânesc, VII

             Floarea de crin este un simbol creştin foarte vechi, dar şi politic, dinastic, artistic şi emblematic. Din punct de vedere dinastic este un simbol al monarhiei creştine franceze, dintre care cea mai notabilă a fost dinastia Charlemagne. Iată mai jos câteva reprezentări stilizate ale Florii de Crin:

Din punct de vedere creştin, Floarea de Crin l-a simbolizat iniţial pe Hristos, apoi a fost înţeles ca un simbol al Fecioarei Maria datorită textului din Cântarea Cântărilor lui Solomon: „Cum este crinul între spini”, înţeles ca o referinţă la Fecioară. De asemenea crinul simbolizeaza puritatea şi castitatea, susţinând în acest fel simbolismul fecioarei.

Cu toate acestea, cel mai larg acceptat simbolism al Florii de crin este cel al Sfintei Treimi, prin cele trei petale stilizate reprezentând cele trei persoane ale Treimii. Dacă o are o bandă la bază, acea bandă o reprezintă pe Fecioara Maria. Iată mai jos două exemple din ţara noastră în care găsim reprezentarea florii de crin:

Elementul de ancadrament din jurul rozetei de la Mănăstirea Antim este deosebit deoarece reuşeşte sa creeze un ritm de pozitiv şi negativ al aceluiaşi element, Floarea de crin.

În următorul articol voi vorbi despre un alt simbol al Sfintei Treimi.

Pe curând!

arh Adrian P

About Adrian Paun

Sunt un tânăr arhitect interesat de proiectarea şi promovarea arhitecturii de calitate. În realizarea proiectelor de arhitectură am o abordare foarte pragmatică, plecând de la util şi ajungând apoi la frumos. Partea utilă cuprinde aspecte legate în primul rând de cerinţele clientului, apoi de confort, mediu înconjurător, eficientizarea costurilor, soluţii tehnice optime, ş.a. Partea frumoasă a proiectului se regăseşte în stilurile arhitecturale din care mă inspir, în special stilul tradiţional românesc şi stilul neoromânesc, dar nu numai.

O casă frumoasă pentru o viață frumoasă. Cere o oferta personalizată.