04

Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din ianuarie 2019.

DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI

Parter: pridvor, hol, camera de zi, bucătărie, dormitory, baie, cameră tehnică, scară, terasă

Mansardă: hol, trei dormitoare , baie

În acest început de an doresc prin intermediul proiectului pe care vi-l prezint să vă mai port o clipă prin bucuria vacanței și a sărbătorilor de iarnă!

Este vorba de o casă în stil neoromânesc aparent mai modestă, dar care este de fapt destul de generoasă, cu spații și funcțiuni potrivite pentru o casă de vacanță (o vacanță liniștită și albă de zăpezi, cu familia sau prietenii, sau ambele, în care clipele de bucurie ne inundă și care ne îmbogățesc cu amintiri frumoase, o vacanță din peisajul căreia o astfel de casă ar trebui să fie nelipsită).

Arhitectura casei este îmbogățită cu foarte multe elemente din lemn pentru a realiza o apropiere mai buna față de natură, respectiv de pădure și pentru a conferi imaginea unui cămin primitor și protector.

ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ

La Parter avem cerdac primitor urmat de un hol de intrare, o camera de zi destul de generoasă, o bucătărie, un dormitor, un grup sanitar și o camera tehnică, iar înspre spatele terenului există o terasă generoasă cu acces atât din camera de zi cât și din bucătărie.

La mansardă avem un hol principal din care avem acces către cele trei dormitoare și către baie.

MATERIALE DE CONSTRUCŢIE

Funațiile casei sunt de tip grinzi liniare de beton armat. Structura parterului este realizată din cadre de beton armat. Mansarda este realizată din lemn uscat și tratat.

Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.

Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.

 

Cu drag,

Arh Adrian Păun

One Comment

Lasă un răspuns