Vă prezint în acest articol o casă în stil neoromânesc care m-a suprins prin frumuseţe şi prin faptul că a supravieţuit într-o zonă în care contează mai mult terenul şi expleoatarea lui financiară, spre detrimentul trecului şi frumosului.
Casa are o aparentă masivitate ce este temperată de frumuseţea şi armonia detaliilor. Un Exemplu în acest sens este grupul celor trei ocniţe de pe faţada principală, la etaj, care rup masivitatea unui perete orb. Impresia de masivitate este dată de dincolo de volumetrie, de elementele ornamentale care nu sunt foarte elaborate, lipsind de exemplu orice model geometric sau floral (la coloane, ancadramente, balustrade, cornişă, etc).
Masivitatea construcţiei mă duce cu gândul la arhitectura culelor olteneşti, această casă fiind încă un exemplu că stilul neoromânesc poate îmbrăca foarte multe expresii de imagine, râmânând totuşi fidel stilului.
