Arhitectura în cele mai multe cazuri este un bun nu doar al proprietarului ci şi al oraşului: de o clădire frumoasă se bucură întreaga comunitate, clădirile frumoase sporesc valoarea estetică a unui oraş, în cazuri excepţionale ele devenind chiar simboluri ale oraşului/localităţii respective.
Deşi nu toate clădirile frumoase ajung la un asemenea statut important, totuşi ele îşi aduc aportul la frumuseţea oraşului şi îi bucură pe trecători. Bucureştiul vechi ascunde o mulţime de astfel de comori arhitecturale ce aşteaptă cu modestie să fie redescoperite şi puse în valoare.
Despre o astfel de clădire am să vă vorbesc în articolul de faţă, prin cele câteva fotografii pe care le-am făcut într-o zi ploioasă de primăvară. Clădirea în stil neoromânesc se caracterizează printr-o masivitate pe care rareori am mai întâlnit-o. Această masivitate dă impresia de prestanţă, dar implică şi costuri. Elementele decorative sunt sumare: o cornişă nu foarte amplă completată de un brâu la nivelul ferestrelor de la etaj, coloane brîncoveneşti la cerdacul de la parter şi trafoare la balustradele acestuia. În totalitatea lor lasă impresia că arhitectul şi-a dorit să folosească minimum necesar de elemente decorative pentru ilustrarea stilului neoromânesc, fără a pierde din frumuseţe.
În final vă invit să umblaţi prin vechiul Bucureşti şi să descoperişi astfel de comori arhitecturale, pentru că ce este frumos place ochiului şi sufletului dincolo de raţiune şi cuvinte!
