În cadrul unei scurte vacanțe în Ahtopol, Bulgaria, am căutat și am găsit câteva case tradiționale care mi-au plăcut și pe care vi le prezint și dvs mai jos.
Ahtopol este un orașel de pe litoralul Bulgariei, în partea de sud, cu o populație de aproximativ 1300 locuitori, deci foarte mic, doar foarte bogat din punct de vedere al trecutului istoric. Aceasta localitate a forst înființată în urma cu aproximativ 2400 ani, de către greci, ca un port/catate comercială. Urme ale acestei istorii, respectiv urme din vechiul zid al cetații se mai vad și acum, în ruina. Din păcate a fost foarte des vizitat de pirați, fiind de foarte multe ori aproape șters de pe fața pamântului. Ultima invazie care a mistuit în foc acest orașel a fost acum 100 de ani, adica în 1918! Mai multe informații despre istoria acestui loc gasiți pe vikipedia.
Din punct de vedere turistic este foarte potrivit pentru familiști, fiind un loc liniștit, cu trafic foarte mic, cu o plaja potrivită pentru copii și cu o climă aproape mediteraneeană!
Acum depsre case: acestea au un parter de zidarie (cel mai adesea piatră) uneori tencuită, alteori nu. Această zidărie este uneori împărțită în registre orizontale cu ajutorul unor dulapi de lemn. Peste acest parter avem un etaj de lemn ce iese puțin în consolă în anumite zone, creând un joc volumetric plăcut. Se mai observă adeseori folosirea obloanelor la ferestrele de la etaj. Din punct de vedere decorativ nu prea găsim elemente. Cu toate acestea casele au o frumusețe a lor, iar dacă noile construcții respectă aceleași principii arhitectural/estetice, spațiul urban devine unitar și plăcut. Este cazul unei alte localități din Bulgaria, anume Sozopol, depsre care am să scriu un articol ulterior.