Într-o scută vizită în Câmpulung Muscel, m-am oprit la Colegiul Pedagogic unde am fost primit cu foarte multă căldură de dl. director George Radu! Dânsul a avut amabilitatea de a ne conduce intr-un tur al colegiului în timpul căruia ne-a oferit foarte multe detalii istorice ale acestui așezământ, precum și informații legate de realizările prezente ale elevilor și profesorilor.
Planul construcţiei şcolii a fost întocmit de arhitectul Ion Socolescu, iar lucrările de construcţie au fost conduse de Giovani Batista Dreina. Piatra de fundament a monumentalei clădiri s-a pus pe 26 octombrie 1892. Alcătuită din 113 încăperi şi un amfiteatru mare şi frumos, şcoala are o suprafaţă de studiu de 8.000 de metri pătraţi. A costat 12.000 de galbeni, oferiţi de Carol I încă din 22 decembrie 1867 pentru ,,clădirea unui edificiu propriu în care se va aşeza Institutul Pedagogic din Bucureşti, menit a da învăţători comunelor rurale”. Şcoala s-a inaugurat în 1896.
După reforma învăţământului din 1948, s-a numit Liceul Pedagogic Câmpulung-Muscel. Tot atunci s-au pierdut lucrări de mare valoare, printre care tabloul ,,Ascensiunea Madonei” (recuperat ulterior), donat în 1898 de Ministerul Instrucţiunii Publice, şi un bust al regelui Carol I.
în curtea Colegiului se găsește o troiță ridicată în perioada interbelică în amintirea unui profesor decedat pe front în Primul Război Mondial, un gest de mare noblețe sufletească a colegilor de catedră și a elevilor.