Vă prezint în acest articol o clădire deosebită din Câmpulung Muscel, anume Muzeul de Etnografie şi Artă Populară ce iniţial a fost o locuinţă particulară cunoscută după numele proprietarului, anume Vila Gică Ştefănescu.
Este cea mai veche locuinşă din Câmpulung, în anul 1928 fiind restaurată de către arhitectul D. I. Berechet şi transformată în Muzeul de Etnografie. Această lucrare de restaurare a fost premiată în acel an de către Uniunea Arhitecţilor din România.
Clădirea în sine este constituită pe tipologia locuinţelor muscelene, anume cu o zonă de depozitare şi anexe la nivelul solului, camerele de locuit fiind situate la etaj.
Elementele arhitecturale nu trădează un stil neoromânesc evident, ci mai degrabă o arhitectura tradiţională înnobilată cu elemente neoclasice şi baroce (casetele de pe balustradă, elementele decorative de pe arcatură, nişele de la unele ferestre). Acest fapt se datorează vechimii clădirii, anterioare stilului neoromânesc. Cu toate acestea interiorul este un excelent exemplu de neoromânesc, fără a crea notă distonantă cu exteriorul (am să prezint imagini de interior în articolul următor).