Arhitect Adrian Paun

Casa

Bucovina

Acest proiect de casă în stil tradiţional românesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din noiembrie 2015.

Echipa

Birou Arhitectura Adrian Paun

Categorii

Case mici

Proiectul creativ

Descopera soluțiile noastre inovatoare pentru spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, armonie și inspirație unică.

Atunci când vine vorba să ne construim o casă devenim cu toţii pricepuţi: ştim şi cum să arate, ştim şi cum să fie construită, ştim tot. Iar dacă unii sunt totuşi mai reţinuţi şi nu vor să se bage în ceea ce nu cunosc, nu-i nimic, îi ajută vecinii. Cam aşa a început şi acest proiect pe care vi-l prezint în acest număr, o casă de vacanţă construită în Bucovina, o casă ce se dorea să păstreze stilul tradiţional, dar care să aducă în plus confortul unei case moderne.

Din imaginile cu casa construită la roşu se vede că scopul nu a fost atins, iar în final beneficiarul vazând casele proiectate de mine şi publicate în revista Casa de Vacanţă, m-a apelat cu solicitarea de a-i da casei aspectul tradiţional şi confortul dorit.

A fost un exerciţiu destul de dificil pentru mine, deoarece casa după părerea mea avea un character destul de pronunţat, în stilul caselor americane “mountain house”: 

acoperiş în două ape, camera de zi deschisă pe un nivel şi jumătate (se văd ferestrele în lateralele coşului de fum, triunghiulare, ce ţine tot de living), coşul de fum foarte puternic evidenţiat.

Devierea spre stilul tradiţional a acestei case am facut-o cu ajutorul ancadramentelor, dar mai ales cu ajutorul pridvorului care a fost dificil de elaborat şi ca formă/dimensiune şi ca detalii.

În cele din urmă eu personal am fost mulţumit de rezultat, dar vă mărturisesc că munca ar fi fost mult mai simplă şi mai ieftină dacă beneficiarul ar fi apelat de la început la mine. El va rămâne în continuare cu o casă nu prea bine compartimentată la interior, dar măcar va arăta bine şi acest lucru îi aduce bucurie!

Dispunerea functiunilor pe niveluri

Parter: o cameră de zi, o bucătărie cu loc de luat masa, o cămară, o baie, o terasă, o scară

Mansardă:  două dormitoare şi o baie

Date tehnice

SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ 107mp

SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ 160mp

SUPRAFAŢĂ UTILĂ 112mp

ÎNALŢIME STREASINA 3,10m

ÎNALŢIME COAMĂ 8,60m

PANTE ACOPERIŞ 20˚/40˚

SE ÎNSCRIE ÎN 8×13m

NR. NIVELURI P+M

Solutii inovatoare pentru spatii de exceptie

Proiectele noastre inovatoare creează spații de excepție, unde designul, funcționalitatea și estetica se îmbină perfect pentru confort, și inspirație unică.

Proiecte

Clienti

PREMII IN ARHITECTURA

Ani de experienta

Vrei sa cream amintiri  impreuna?
Contacteaza-ne!

Completeaza formularul de mai jos si vom reveni catre tine in cel mai scurt timp