Cofetaria Zavoi, Ramnicu Valcea
Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din octombrie 2017.
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
Vă prezint în acest articol un altfel de proiect, pornit din dorința unei doamne a construi ceva deosebit de frumos, ceva altfel decât se construiește în general în jurul nostru, oriunde în țară.
Este vorba despre o cofetărie în Râmnicu Vâlcea, situată într-o zonă foarte bună, lângă parcul central al orașului, ce se află î proces de finisare în acest moment.
Această cofetărie este o clădire nouă în stil neoromânesc, construită pe un teren îngust și cu alte construcții în apropiere, ceea ce a limitat posibilitatea unei volumetrii mai speciale. Cu toate acestea au fost incluse câteva detalii volumetrice inspirate de către proiectantul original, eu realizând partea de decorații exterioare ale acestui proiect.
Am căutat să mă inspir din câteva clădiri neoromânești din localitate pentru a aduce în proiect aerul local, prilej cu care am descoperit câteva bijuterii arhitecturale din perioada interbelică, pe care le și prezint treptat pe site-ul meu.
Clădirea are la parter o zonă publică, motiv pentru care sunt prezente acele ferestre uși generoase la acest nivel. Fiecare nivel în parte are ceva special, însă impresia generală am căutat sa fie una cât mai plăcută pentru a atrage publicul, deoarece în acest caz vorbim despre o clădire pentru public, care trebuie să atragă!
Pentru elementele decorative am folosit coloane și traforuri neoromânești la balcoane, cu motivul viței de vie. Același motiv este preluat la panourile decorative de deasupra coloanelor, peste care am venit cu motivul ocnițelor, un motiv decorativ pur neoromânesc. De asemenea motivul viței de vie se regăsește si la ancadramentele ușilor de la parter.
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Parterul adăpostește zona de vânzare și câteva mese pentru servire. La etajele I și II avem saloane de servire, iar la mansardă vor fi birourile.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Structura parterului, etajului I și II este realizată pe cadre de beton armat şi zidărie. Şarpanta este realizată din metal (din motive de securitate la incendiu).
Învelitoarea casei este din ţiglă metalică cu acoperire de piatră. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
Cu drag,
Arh Adrian Păun
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
110mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
440mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
330mp
ÎNALŢIME STREAŞINĂ
10,50m
ÎNALŢIME COAMĂ
15,30m
PANTE ACOPERIŞ
45˚
SE ÎNSCRIE ÎN
8x15m
NR. NIVELURI
P+E1+E2+M