Craiasa Zapezii
Acest proiect de casă în stil tradiţional a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din ianuarie 2015.
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
Subsol:un hol central, o camara, un spatiu tehnic si un spatiu gospodaresc
Parter: un hol de acces si scară, o baie, o bucătărie, un living şi o terasă
Mansardă: cuprinde un hol central, două dormitoare cu acces direct la câte o baie proprie
Prin acest proiect vă supun atenţiei o casă tradiţională de dimensiuni relativ mici şi implicit economică de construit, dar care are un grad mare de comfort datorită funcţiunilor incluse.
Cu toţii ne dorim o casa pe pământ şi majoritatea dintre noi nu dispun de foarte mulţi bani, astfel încat o casă mică ce se poate construi cu aproximativ preţul unui apartament (fac referire la preţurile din Bucureşti) este foarte tentantă. Dacă aveţi o astfel de casă de câţiva ani, ştiţi că entuziasmul de început a trecut, iar nevoile de spaţiu s-au mărit deoarece se adună tot felul de lucruri pe care nu vreţi să le aruncaţi, sau poate copii s-au mărit şi fiecare îşi doreşte camera lui, sau alte motive.
Secretul pentru o astfel casă îl constitue subsolul: aici putem să ne organizăm un spaţiu bun de depozitare, o cămară generoasă, eventual un dormitor suplimentar sau un mic atelier.
Dacă terenul dvs este mic şi luaţi în considerare şi investiţia necesară relativ mică raportată la mp construit de subsol, aveţi destule motive să vă gândiţi serios la un subsol pentru viitoarea dvs casă.
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Accesul în casă este evidenţiat printr-un element architectural cu rol estetic şi funcţional. Holul de intrare este destul de generos, putând acomoda un dressing sau un mic birou. Mai avem la parter un living şi o bucătărie ce se pot uni sau desparţi în funcţie de nevoi şi care sunt deschise spre o terasă unde putem servi masa când vremea ne permite. Scara ne conduce atât către mansardă cât şi către subsol.
La etaj sunt două dormitoare, fiecare având baie proprie
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Structura parterului este realizată din cadre de beton armat şi zidărie, cu grinzi continue de fundaţii. Structura mansardei este din lemn.
Învelitoarea casei este din şindrilă. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet laminat în zonele uscate şi cu gresie antiderapantă în zonele umede.
Cu drag,
Arh Adrian Păun
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
84mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
152 mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
89 mp
ÎNALŢIME CORNIŞĂ
3,00m
ÎNALŢIME COAMĂ
7,50m
PANTE ACOPERIŞ
40/25˚
SE ÎNSCRIE ÎN
8,6×10,5m
NR. NIVELURI
S+P+M
20 de comentarii
Buna ziua,
Ma intereseaza proiectul acestei case. Puteti sa-mi trimiteti o schita a compartimentarii interioare?
Multumesc!
Buna ziua, as dori sa stiu care este costul „la cheie” al acestei case. Incalzirea in pardoseala este o optiune? Se poate amenaja un semineu in living ?
Buna ziua,
pretul de construire la cheie al unei case in piata este la ora actuala in jur de 750eu/mp (nov 2019). Se poate pune un semineu si incalzire in pardoseala!
arh Adrian Paun
Care mp este baza de calcul? Suprafața construită,desfăşurată,utilă?
Suprafata desfasurata
Buna ziua,
Cât costa acest proiect și la cat s-ar ridica construcția acestei case.
Cu stima,
Marilena Cucos
Buna ziua.Sunt interesata de acest proiect.Va rog sa îmi spuneti daca se preteaza unui teren in panta-aprox.20 grade,daca se poate schimba parterul cu terasa pe stânga,o estimare a costului constructiei si care este pretul acestui proiect Va multumesc.
Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti care este costul acestui proiect si daca se incadreaza pe un teren de 600 mp. De asemenea va rog sa-mi comunicati daca partea de terasa se poate proiecta pe partea stanga si care are fi costurile totale (proiect+costuri estimative constructie). Multumesc!
Buna ziiua,
Imi plac proiectele propuse de d-voastra in stil traditional. .As avea cateva intrebari:
1. care ar fi pretul proiectului „Craiasa zapezii”?
2 care e pretul constructiei la cheie?
3. Este pretabila pentru teren usor inclinat(panta aproximativ 5%)
Va multumesc,
Buna ziua!
Cu respect și admiratie pentru ceea ce faceți , va rog sa-mi scrieți care e costul proiectului , dacă puteti estima costul construcției cu materialele descrise mai sus de dumneavoastră am fi recunoscători!
Și încă o întrebare despre echipa cu care colaborați pentru ridicarea construcției , am citit articolul Doamnei Adela Parvu, cu admiratie și respect deasemenea. Dacă la Sibiu accepta o astfel de lucrare?
Va mulțumesc anticipat ,
Corina
Buna ziua! As dori sa stiu care este costul proiectul, dar si al constructiei. Multumesc!
As fi si eu interesat de o astfel de casa si as dori sa stiu costurile constructiei. Parcela de teren este cumparata, 7000mp la 30km de Brasov, fara utilitati- apa, gaz, electricitate.
Terenul este in mijlocul naturii, nimic construit in jurul sau.
Buna ziua,
As dori sa stiu care ar fi pretul proiectului plus constructia unei astfel de casute. Constructia, daca cunoasteti, din diferite materiale:
1. Zidarie parter + lemn la mansarda
2. Totul din lemn
Va multumesc!
buna ziua
sunt interesat doar de pretul constructiei casa craiasa zapezii
multumesc, Andrei
Buna ziua! Casa e exact asa cum o visam. Va rog sa îmi spuneti cat costa proiectul si cam cat ar costa construcția. Va multumesc frumos!
Buna ziua,
v-am raspuns pe adresa personala, daca nu gasiti va rog sa va uitati in spam.
Adrian
Buna ziua, imi place foarte mult acest model de casa. Va rog sa imi spuneti pretul proiectului. Multumesc, Raluca
Buna ziua,
v-am raspuns direct pe adresa personala.
Adrian
Buna ziua,
Sunt si eu interesata de proiectul craiasa zapezii si as dorii sa stiu pretul acestuia .
Multumesc anticipat ,Claudia.
[…] Craiasa Zapezii, arhitect Adrian Păun […]