Fata Mosului
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
Parter: pridvor, antreu, camera de zi, dormitor matrimonial cu dressing și baie, două dormitoare, bucătărie cu cămară, terasă acoperită, baie, grup sanitar, scară
Mansardă: spațiu multifunctional, birou, camera oaspeți, ca,eră tehnică
Povestea unei case începe totdeauna de la dorințele și nevoile unor oameni, peste care se suprapun abilitățile proiectanților de a da o formă estetică și funcțională acestui ansamblu.
Proiectul pe care vi-l prezint în acest articol a pornit din același punct al dorințelor și nevoilor unei tinere familii de a-și construi o casă, peste care s-a suprapus o cerință mai specială care apare din ce în ce mai des, anume aceea de casă pasivă.
Această ideea de casă pasivă a ajuns să cucerească piața tot mai mult și cred că este un aspect pozitiv. Prin proiectele pe care le facem noi propunem diferite elemente care să contribuie la eficiența energetică a casei, însă la final este o chestiune de costuri care nu pot fi susținute de către toți clienții.
Legat de eficiența energetica a unei casei noi propunem câteva soluții legate strict de arhitectură în primul rând, pornind de la o buna termoizolare a casei (pereți, uși, ferestre, fundații, acoperiș), o zonă de antreu care să nu ne răcească toata casa iarna când deschidem ușa (atunci când este loc), obloane, streșini și pridvoare care să umbrească vara și să permită soarelui să pătrundă în casa iarna, spațiu de pod care este un foarte bun termoizolant, ș.a.
Legat de termoizolarea pereților, un sistem foarte eficient pe care îl propunem este acela din zidărie în sistem sandwich (cărămidă, termoizolație, cameră de aer și iar cărămidă) ce are o rezistență termică și mecanică foarte bună. În tot acest pachet propunem folosirea unor materiale permeabile pentru aer și vaporii conținuți în acesta, în așa fel încât să menținem un mediu sănătos de locuire, fără alte intervenții mecanizate.
Peste această parte de eficientizare arhitecturală vine partea de instalații în care propunem panouri solare, încălzire prin pardoseală, pompe de căldură, fotovoltaice și altele.
Realitatea pieței este însă una dură, în care mare parte din aceste instalații nu ajung să fie implementate datorită costurilor inițiale, însă am toată încrederea că cererea tot mai mare a pieței precum și alți factori vor aduce prețurile într-o zonă mult mai accesibilă.
Viitorul se va îndrepta către un consum de energie tot mai mic si o poluare tot mai mică, în care sunt sigur că frumosul (respectiv casele frumoase) își vor găsi în continuare locul lor!
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Intrarea în casă este precedată de un pridvor după care urmează un antreu cu rol functional. Urmează camera de zi destul de generoasă apoi bucătăria și o terasă acoperită spre spatele casei.
Din holul principal al casei ajungem la cele trei dormitoare și de asemenea prin intermediul scării avem acces către mansardă.
Mai există spre spatele casei o cămară/cameră tehnică cu acces dinspre bucătărie.
La mansard avem un spațiu mai generos pentru hobby, o camera de oaspeți și un birou.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Funațiile casei sunt de tip grinzi liniare de beton armat. Structura parterului este realizată din cadre de beton armat. Structura amnsardei/acoperișului este realizată din lemn uscat și tratat.
Învelitoarea casei este din ţiglă metalică cu acoperire de rocă vulcanică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
Cu drag,
Arh Adrian Păun
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
210mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
290mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
220mp
ÎNALŢIME STREAŞINĂ
3.20m
ÎNALŢIME COAMĂ
6.70m
PANTE ACOPERIŞ
30˚
SE ÎNSCRIE ÎN
12x20m
NR. NIVELURI
P+M
2 comentarii
Cum pot lua legatura cu dvs.?
Buna ziua,
ma puteti gasi pe email sau la telefon, ambele sunt publicate in pagina de contact.
Adrian