Luminisul Codrului
Acest proiect a fost publicat în revista “Casa de Vacanţă”, în numărul din iunie 2013.
Fiecare început de vara aduce cu sine speranţa unui concediu lung si odihnitor în mijlocul naturii, fiecare dintre noi alegând cel mai adesea simplu: munte sau mare, sau ambele dacă se poate! Personal am constatat că marea la noi este încă rece în iunie şi de aceea aş prefer o vacanţă la munte în această perioadă. Ca urmare vă supun atenţiei o casa în stil Tudor, potrivita cu mediul montan, modestă ca dimensiuni însa foarte şic!
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Stilul acestei case se caracterizează prin cîteva elemente distincte: folosirea de materiale naturale cum sunt piatra, cărămida si lemnul; ierarhizarea acestora prin faptul că lemnul stă pe piatra sau cărămidă, iar cărămida pe piatră; folosirea unor pante mari de acoperiş pentru îndepărtarea rapidă a apei de ploaie; spaţiul de sub acoperiş este locuibil; în special pereţii mansardei sunt pe structura de lemn.
Accesul în casa propusă se realizează printr-un element de arhitectură special, scos în evidenţă prin volumetrie şi detalii, pentru a-i da prestanţă. Din holul parterului putem apoi accesa foarte simplu toate încăperile de pe nivel plus scara ce ne conduce către etaj. Livingul este nucleul central al casei, oferind o foarte buna vizibilitate către exterior, avînd deschidere către terasa din spatele casei şi comunicând cu locul de luat masa si bucătărie.
Bucătăria împreuna cu locul de luat masa sunt la rândul lor plasate astfel încat să se deschidă către spatele casei pentru mai multă intimitate şi acces facil către terasă şi grădină.
La etaj avem două dormitoare, unul pentru părinţi şi unul pentru copii, plus o baie comună. Aceste încăperi sunt aşezate direct sub acoperiş, creând un farmec aparte, specific caselor montane.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Structura parterului este realizată din cadre de beton armat şi zidărie portantă, cu grinzi continue de fundaţii. Etajul mansardat şi şarpanta acoperişului sunt din lemn. Pereţii parterului sunt termoizolaţi la exterior cu un strat de 10cm de polistiren expandat, apoi sunt acoperiţi cu cărămidă aparentă. Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică. Soclul, accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală. Pardoselile interioare sunt placate cu duşumea de lemn în zonele uscate şi cu piatră antiderapantă în zonele umede.
DATE TEHNICE
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
72 mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
146 mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
100 mp
ÎNALŢIME MAXIMĂ CORNIŞĂ
4,00m
ÎNALŢIME MAXIMĂ COAMĂ
7,90m
PANTE ACOPERIŞ
45˚/55˚
SE ÎNSCRIE ÎN 10,5×8,4m
NR. NIVELURI 2
Parter: hol, living, bucătărie şi loc de luat masa, baie, casa scarii Etaj: hol, două dormitoare, baie
4 comentarii
Buna ziua, un pret la rosu daca se poate. Va multumesc.
Un pret pentru casa la cheie.
Un pret aproximativ pentru aceasta casa aveti?
un pret aproximativ ar fi de 60 000eu pentru casa la gata.
Adrian