Vila Mandra
PREZENTARE PROIECT:
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Casa este organizată pe două niveluri, parterul găzduind zona de zi cu funcţiunile specifice, iar etajul găzduind zona de noapte. Există un acces pietonal în casă prin care intrăm într-un hol mai amplu de reprezentare, din acest hol având apoi acces foarte simplu către living, bucătărie, baia de la parter, camera de oaspeţi şi prin casa scării, către etaj. Există de asemenea un garaj din care apoi avem acces în casă printr-un hol mai mic către debara şi bucătărie, eficientizând astfel circulaţiile şi utilizarea casei. Livingul şi bucătăria sunt separate de un şemineu cu dublu aspect (poate fi văzut focul arzând şi din living şi din bucătărie) şi două uşi mari batante, astfel încât să se creeze o unire sau o separare a celor doua spaţii în funcţie de interes. Ambele se deschid către o terasă plasată în spatele casei şi orientată către gradină, creând o zona de intimitate a casei. Exista şi un spaţiu tehnic amplasat în spatele garajului, cu acces din exterior şi care găzduieşte centrala termica a casei.
La etaj este plasat dormitorul matrimonial cu dressing şi baie dedicate, plus două dormitoare pentru copii ce sunt deservite de o baie comună.
TRĂSĂTURI NEOROMÂNEŞTI
Intrarea principală în casă împreună cu camera de oaspeţi, casa scării, iar la etaj balconul şi unul din dormitoarele copiilor crează un volum pe care l-am scos în evidenţă înalţându-l puţin faţă de restul casei, sugerând astfel ideea de turn. Acesta este decorat la partea superioara cu un motiv foarte folosit în stilul brâncovenesc apoi în cel neoromânesc, steaua cu opt colţuri. O s-o găsiţi reprezentată sub diverse forme, geometrice sau vegetale, sau chiar o combinaţie geometrică şi florală. Pe această casă motivul este pictat, din motive de buget. Stâlpii, grinzile, parapetul de la terasa din spatele casei, jardinierele de lemn de la ferestre şi capriorii de la cornişă sunt inspirate din arta/arhitectura populară. Ancadramentele ferestrelor sunt foarte simple, evidenţiindu-se doar prin culoare. Garajul de asemenea are intrarea marcată simplu prin culoare, aceaşi culoare folosită în spatele său punându-l în umbră şi echilibrând compoziţia faţadei dinspre grădină.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Planul casei încadrează fiecare funcţiune în parte cât mai eficient, căutând să elimine orice spaţiu mort şi scăzând astfel costurile de constructie. Structura este din cadre de beton armat şi zidărie portantă, cu grinzi continue de fundaţii. Şarpanta acoperişului este din lemn.
Pereţii sunt termoizolaţi la exterior cu un strat de 10cm de polistiren expandat, apoi sunt acoperiţi cu tencuială decorativă albă. Temelia casei este de asemenea finisată cu tencuială decorativă. Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică. Treptele şi terasa sunt placate cu piatră naturală antiderapantă.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet laminat în zonele uscate şi cu gresie antiderapantă în zonele umede.
DATE TEHNICE
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
130mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
220mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
155mp
ÎNALŢIME MAXIMĂ CORNIŞĂ
5,50m
ÎNALŢIME MAXIMĂ COAMĂ
8,90m
PANTE ACOPERIŞ
30˚
SE ÎNSCRIE ÎN
13x13m
NR. NIVELURI
2
Parter: hol, living, bucătărie & dining, cameră oaspeţi, baie, spaţiu tehnic, terasă
Etaj: hol, trei dormitoare, două băi, dressing
6 comentarii
Buna ziua,
va rog sa-mi comunicati care ar fi pretul pentru DTAC si daca se preteaza a fi executata pe structura din lemn (panouri prefabricate tip sandwich).
Felicitari pentru munca si talentul Dvs.!
Cu stima,
George
Buna ziua,
Casa la care va referiti se poate construi pe structura de lemn, in panouri sandwich, dar nu cred ca va iesi mai ieftin decat un sistem clasic (nu pentru ca este complicata casa mea ci pentru ca acele case nu sunt de fapt asa ieftine cum se crede).
Referitor la DTAC, noi nu pregatim doar aceasta documentatie pentru ca ea nu cuprinde Detaliile de Executie. UN proiect de case frumoase trebuie sa cuprinda si aceasta parte pentru a putea fi construit asa cum l-am gandit.
O zi buna,
Adrian Paun / Arhitect
buna ziua, doresc sa imi spuneti un pret pentru proiect va rog frumos. Si daca se poate modifica putin. Va multumesc
Buna ziua,
Spuneti-mi va rog daca acest proiect a fost executat deja, si daca da, care au fost costurile totale de executie?
Care a fost sistemul de incalzire gandit: termosemineu, incalzire in pardosea, radiatoare clasice?
Astept cu mare interes raspunsul dvs.
Casa a fost executata si este locuita in acest moment. Casa a costat la gata aproximativ 90 000eu. Siatemul de incalzire este prin pardoseala
Adrian
Multumesc pentru raspuns si va felicit pentru acest proiect foarte frumos si, in acelasi timp, extrem de practic pentru o familie formata din 2 adulti si 2 copii.