Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din septembrie 2020.
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ 160mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ 650mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ 450mp
ÎNALŢIME STREAŞINĂ 7.5m
ÎNALŢIME COAMĂ 11.00m
PANTE ACOPERIŞ 30˚
SE ÎNSCRIE ÎN 16x16m
NIVELURI S+P+E1+M
Parter: pridvor, antreu, restaurant/camera de zi,bucatarie, grupuri sanitare,spălătorie, cămară, hol, scară
Etaj 1: hol, patru apartamente, terasă
Mansardă: hol, patru apartamente
Subsol: depozitare, cramă, grupuri sanitare
Continui cu acest proiect seria pensiunilor pe care doresc să vi le prezint în speranța că vă vor aduce un plus de bucurie acum la sfârșitul vacanței de vară.
Este o pensiune în stil neoromânesc așa cum sunt cele mai multe din proiectele mele, redusă ca dimensiune, dar care acoperă necesitățile unei pensiuni cu opt camere cu băi dedicate.
Dimensiunile reduse apar în primul rând din eficientizare circulațiilor, anume holurile sunt destul de mici, cu toate că sunt conforme cu reglementările specifice, pentru că am organizat toate camerele în jurul unui nucleu de circulații orizontale și verticale.
Parterul acoperă zona de zi cu un salon pentru petrecerea timpului liber în comun, câteva mese pentru servirea mesei, o bucătărie destul de generoasă cu camera de depozitare alimente, grupuri sanitare și spații de servicii.
Etajul 1 este ceva mai special din punct de vedere al cazării deoarece are o terasă comună pentru trei camere, în idea în care un grup mai mare poate fi găzduit acolo și să aibe un spațiu comun numai al lor. Mai are și o scară separată de acces din exterior spre această terasă deoarece în apropiere va fi plasată in viitor și o terasă exterioară cu piscină.
La mansardă avem alte patru camera, la fel de confortabile ca cele de la etajul 1, însă fără terasă.
În subsol avem o cramă ca spațiu principal, plus câteva camere de depozitare si spații tehnice.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Fundațiile sunt pe grinzi liniare din beton armat, subsolul, parterul, etajul și mansarda sunt pe structură de beton armat (stâlpi, grinzi, planșee), iar structura acoperișului va fi din lemn uscat și tratat. Zidăriile sunt din cărămidă.
Învelitoarea casei va fi din țiglă ceramică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
u drag,
Arh Adrian Păun