Valea cu brazi
Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din septembrie 2018.
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
Parter: pridvor, antreu, cameră de zi, bucătărie, cămară, baie, dormitor
Mansardă: hol, două dormitoare, baie
Trecând prin satele din Romania, todeauna iau aminte la arhitectura locală, la ce este valoros și merită să fie trasnmis mai departe. În anumite sate din câmpie am observat preferința pentru un stil pe care eu l-am numit neoromînesc rural: sunt trăsături care mă duc cu gândul la stilul neoromânesc, însă mai puțin valoroase ca cele din orașe. Cu toate acestea, faptul că majoritatea caselor dintr-un sat au mers pe această direcție (vorbim de perioada interbelică), localitatea capătă un caracter plăcut.
În cadrul proiectului pe care vi-l prezint de această dată, am căutat să mențin această idee, a unui stil arhitectural neoromânesc rural, cu atât mai mult cu cât am lucrat pe o casă existentă din zona rurală.
Despre ce este vorba: un moștenitor a dorit să renoveze casa părintească și să o extindă funcțional în cadrul volumului existent, astfel încât să corespundă nevoilor de confort actuale. Casa a suferit mai multe transformări, dintre care cele mai importante sunt transformarea podului într-o mansarda locuibilă în care avem două dormitoare și o baie, iar pe exterior am operat câteva îmbunătățiri estetice astfel încât să-i dau un caracter foarte apropiat de stilul neoromânesc rural.
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Intrarea în casă este precedată de un pridvor/terasă ce se accesează din lateral și nu frontal. Intrând în casă ajungem într-un hol din care avem acces către camera de zi. Tot aici există și un grup sanitar.
Camera de zi este în directă legătura cu bucătăria, fiind despărțite de o ușă dublă glisantă ce permite conetarea sau separarea acestor spații în funcție de nevoi, și cu dormitorul de la parter.
Scara unită cu spațiul livingului ne conduce către mansardă unde avem unul dintre dormitor cu dressing, și un dormitor mai mic. Mai există și o baie.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Casa existent va suferi un process de consolidare ce va presupune subfundări, cămășuiri de pereți, century, planșeu și șarpantă nouă.
Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
Cu drag,
Arh Adrian Păun
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
110mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
200mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
140mp
ÎNALŢIME STREAŞINĂ
3,80m
ÎNALŢIME COAMĂ
7,00m
PANTE ACOPERIŞ
30˚
SE ÎNSCRIE ÎN
14x9m
NIVELURI
P+M