Vila Zaraza
Acest proiect de casă în stil neoromânesc a fost publicat în revista Casa de Vacanţă, în numărul din mai 2018.
DISPUNEREA FUNCŢIUNILOR PE NIVELURI
Parter: pridvor, hol, cameră de zi, bucătărie, cămară, baie, camera tehnică, terasă
Mansardă: hol, dormitory matrimonial cu baie dedicată, două dormitoare, baie, dressing.
Atunci când vrem să ne construim o casă urmărim cu siguranță nevoile pe care le avem, puse în balanță cu posibilitățile! Proiectul pe care vi-l prezint în acest număr, l-am gândit pentru o familie cu cinci copii, care deține un teren foarte frumos în zona deluroasă din apropiere de Câmpina și care își dorea o casă de week-end și vacanță, unde să scoată copii în aer curat, aproape de natură, pentru casă căutând o soluție optimă astfel încât să le satisfacă nevoile și care să nu le consume foarte mulți bani.
Când este nevoie de spațiu de cazare mai mare și vrem să limităm costurile într-o oarecare măsură, soluția este să construim o casă cu mansardă sau cu un pod pe care îl mansardăm făcând-ul locuibil. Diferența dintre mansardă și pod mansardat este simplă: la mansardă avem un zid exterior perimetral de o anumită înălțime (preferabil între 1m și 1,4m) pe când la pod acest zilipsește. Zidul perimetral de la mansardă ne mărește puțin suprafața utilă a acesteia.
Soluția pe care am ales-o pentru acest proiect a fost de mansardă, acoperită de un acoperiș în doua ape, care ne suplimentează spațiul util și care simplifică puțin construcția și scade de asemenea costurile (puțin). Stilul pe care l-am ales pentru această casă este stilul tradițional românesc, cu mici influențe ale arhitecturii montane.
ÎMPĂRŢIRE INTERIOARĂ
Intrarea în casă este evidențiată de un pridvor românesc ce are și rol functional și estetic. Din holul generos de intrare ajungem pe de o parte în zona de zi a casei (camera de ziși bucătărie), iar pe de altă parte în zona tehnică a casei (cămară, camera tehnică, baie).
Scara ne conduce către mansardă unde sunt dormitoarele, pentru unul dintre ele având o baie dedicată. Mai regăsim la mansard și un dressing, dedicate depozitării hainelor și altor lucruri din casă.
MATERIALE DE CONSTRUCŢIE
Funațiile casei sunt grinzi liniare de beton armat. Structura parterului și a mansardei sunt realizate din cadre de beton armat. Şarpanta este realizată din lemn uscat și tratat.
Învelitoarea casei este din ţiglă ceramică sau metalică cu acoperire de piatră. Accesul în casă şi terasa sunt placate cu piatră naturală.
Pardoselile interioare sunt placate cu parchet în zonele uscate şi cu gresie/piatră antiderapantă în zonele umede.
Cu drag,
Arh Adrian Păun
SUPRAFAŢĂ CONSTRUITĂ
100mp
SUPRAFAŢĂ DESFAŞURATĂ
185mp
SUPRAFAŢĂ UTILĂ
120mp
ÎNALŢIME STREAŞINĂ
3,80m
ÎNALŢIME COAMĂ
6,90m
PANTE ACOPERIŞ
35˚
SE ÎNSCRIE ÎN
9x14m
NIVELURI
P+M
Un comentariu
Superba.Se poate ști un pret aproximativ al proiectului?