De multe ori , când un semen de-al nostru acumulează în comportamentul său abateri, în vorbirea curentă se spune că „ nu este ușă de biserică”. Oare de ce , în aprecierea unui om, apare ca element comparativ tocmai acest obiect? Cum trebuie să fie ușa de biserică?
Să observăm, în special pe oamenii de la țară, pe bătrânii satelor, cu câtă sfială și respect se apropie de ușa bisericii din sat. Cu gesturi moștenite parcă din timpuri străvechi, fără mișcări repezi și bruște, apasă încet mânerul din fier forjat, pășesc cu pași mici pragul și intră în biserică.
Ea, UȘA, este cea care face trecerea de la lumea cotidiană către lumea spirituală, de la zgomotul străzii, la pacea din interior, de la căldura sufocantă, la răcoarea și liniștea din interior. Dacă mai este și încadrată pe cele patru laturi ale sale, de un portal din piatră cu ornamente specifice, va fi de o frumusețe sporită și va stârni tot mai mult respectul credincioșilor, chiar curiozitatea celor care nu i-au trecut vreodată pragul. Din momentul în care mâna atinge ivorul ușii bisericii, bucuria clipelor de înălțare spirituală se declanșează.
După opinia mea, UȘA TREBUIE SĂ FIE neapărat executată din lemn de esență tare (de stejar), cât mai gros, iar modul de lucru să fie cel din timpuri străvechi: încheieturile dintre verticalele și orizontalele ușii să se facă prin cepuri proprii, destul de fix, doar cât să pătrundă cleiul, cu pene din lemn pentru consolidare în așa fel încât toate legăturile dintre elementele componente să fie foarte trainice.
Ornamentația, care dă toată valoarea ușii, să fie plăcută, cu unul sau două motive principale, cu stilizări vegetale, zoomorfe, figurative sau geometrice. Feroneria să fie din fier forjat, lucrată la ateliere specializate de către fierari pricepuți în modelarea fierului înroșit, iar dacă este posibil, chiar încuietoarea, broasca ușii, să fie lucrată tot manual. Din păcate, în prezent, în magazinele de specialitate, nu se poate găsi o balama sau o încuietoare de calitate care să se preteze a fi montată pe o ușă din lemn masiv.
Iată câteva EXEMPLE DE UȘI DE BISERICĂ ADEVĂRATE: Mănăstirea Antim, o adevărată bijuterie în lemn, Biserica Doamnei, Radu Vodă, Colței, toate din București, Paraclisul din Mogoșoaia, Mănăstirea Hurez, Biserica Berca, jud Buzău, Biserica „Sf. Nicolae” Făgăraș, Mănăstirea Tismana, Biserica Pantelimon, Mănăstirea Arnota, Brâncoveni, iar la sfârșitul enumerării am lăsat ușa Bisericii Fundenii Doamnei din București care, deși nu este veche, ( 1939)este o copie după ușa Mănăstirii Cotroceni, dar se vede faptul că meșterul care a făcut-o a avut mare har și mult talent. Prin exemplele de mai sus am răspuns, zic eu, destul de explicit cum trebuie să fie o ușă de biserică.
CUM NU TREBUIE SĂ FIE UȘA DE BISERICĂ?
-În primul rând să nu fie din materiale ieftine: aluminiu sau plastic și prost lucrată. Credinciosul, numai într-o singură zi, deschide ori ia contact vizual cu zeci de astfel de uși: la medic, la casa de pensii, la primărie, la serviciu etc. Oare cum se va apropia de ușa bisericii, dacă și aceasta seamănă cu celelalte? Poate chiar cu teamă că nu i se vor rezolva problemele sufletești…
-Ușa să nu fie turnată din metal printr-o tehnică neînsușită cum trebuie în atelierul respectiv.
-Dacă este din lemn, iar executantul respectiv nu stăpânește îndeajuns sculptura figurativă, anatomia umană, ușa să nu aibă ca ornament: îngeri, arhangheli, apostoli ale căror chipuri să fie stâlcite de nepriceperea unui sculptor fără talent, preocupat doar de a pune mâna pe banii bisericii.
În concluzie, ușa de biserică trebuie să aibă valoare din punct de vedere artistic, să fie străjerul care apără taina bisericii, să fie cea care ne întâmpină cu prietenie atunci când îi trecem pragul și să rivalizeze în frumusețe cu celelalte uși din biserică:(împărătești, diaconești etc.), să fie sfințită, iar noi să merităm a fi comparați în sens pozitiv, cu o UȘĂ DE BISERICĂ.